Ministerul Educației și partenerii de dialog social lansează Campania națională „Vaccinare și testare pentru învățare!” || #ÎntoarcereaLaȘcoală
Ieri, 7 aprilie 2021 – Ziua Mondială a Sănătății, într-un context vulnerabil din punct de vedere epidemiologic, se impune, mai mult decât oricând, promovarea măsurilor care susțin siguranța sanitară în școli, grădinițe și universități prin informare corectă, conștientizare si asumarea responsabilității individuale.
În acest context, Ministerul Educației, în parteneriat cu Consiliul Național al Rectorilor, Federația Națională Sindicală Alma Mater, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Consiliul Național al Elevilor, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, Uniunea Studenților din România, Uniunea Națională a Studenților din România, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți si Organizatia ,,Salvati Copiii”, lansează Campania Națională „Vaccinare și testare pentru învățare!”.
Astfel, în perioada 8-29 aprilie 2021, în fiecare județ din România, Ministerul Educației organizează conferințe tematice/webinarii la care vor participa reprezentații tuturor unităților și instituțiilor de învățământ. Formatul conferințelor va fi de tip mixt, prin participare fizică și online, cu respectarea normelor legale privitoare la limitarea efectelor pandemiei de COVID-19. Secretarii de stat din Ministerul Educatiei vor fi sustinuți în prezentarea campaniei, în fiecare județ, de specialiști în domeniul medical/epidemiologic.
Principiul de bază al acestei campanii de promovare este acela conform căruia educația te învață să te protejezi de opinii neconsolidate, de prejudecăți, de știri false și de manipulare.
Pentru mai multe detalii consultați aici comunicatul de presă al Ministerului Educației.
Documente atașate | Dimensiune fișier |
---|---|
Brosura-vaccinare-COVID-tipar-14.martie.2021.pdf2.58 MB |