Informații generale

Admin ISJBN
|
21/05/2020
|
|

ORDIN Nr. 4266/840/2020 din 18 mai 2020 pentru punerea în aplicare a măsurilor privind sistemul de învăţământ în contextul instituirii stării de alertă pe teritoriul României

PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL  NR. 417 din 19 mai 2020

Admin ISJBN
|
29/04/2020
|
|

Măsuri cu privire la reluarea activității în sistemul de educație după incetarea stării de urgență și precizări privind încheierea situației școlare.

Admin ISJBN
|
27/04/2020
|
|

Planul județean de intervenție educațională pentru situația suspendării cursurilor din învățământul preuniversitar al Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud

Admin ISJBN
|
22/04/2020
|
|

ORDIN nr.4135/21.04.2020 de aprobare a Instrucțiunii privind asigurarea continuității procesului de învățare la nivelul sistemului de învățământ preuniversitar

Admin ISJBN
|
30/03/2020
|
|

Astăzi, 30 martie, Monica Anisie, ministrul educației și cercetării, a transmis cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, o scrisoare deschisă în care a evidențiat importanța contribuției acestora la menținerea echilibrului emoțional al elevilor, al părinților și, nu în ultimul rând, al

Admin ISJBN
|
12/03/2020
|
|

În contextual actual, ca măsură de prevenire a răspândirii virusului COVID-19, 

Admin ISJBN
|
03/03/2020
|
|

Ordin nr.3307/21.02.2020 privind aprobarea Metodologiei și criteriile privind acordarea gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat - sesiunea 2020

Admin ISJBN
|
26/02/2020
|
|

Informații, sfaturi și recomandări.


Intrebari și raspunsuri despre noul Coronavirus-slide 4.